La începutul acestui an, împreună cu elevii mei, am realizat și eu un vision board. De obicei, mă feresc să le ofer elevilor mei și oamenilor din jur informații foarte personale sau detalii din viața mea, pentru a nu influența deciziile altora și pentru a nu fi nici eu influențată. Ei, atunci când am avut această activitate cu copiii mei, le-am spus că anul acesta mi-ar plăcea să vorbesc în calitate de speaker în fața unui public mare, pe o temă educațională. Uitasem de această poveste, însă săptămâna trecută când i-am anunțat că voi lipsi o zi, deoarece voi vorbi la o conferință, primul lucru a fost să-mi reamintească că, deși le va fi dor de mine, ei sunt mândri că îmi îndeplinesc acest vis.

Conferința International „Leading Minds Summit 2024”, ediția 14, dedicată liderilor din educație, a împletit frumos diverse teme educaționale, precum strategii de leadership, management, marketing educațional, personalizarea învățării sau branding cu momente de socializare și de conectare între cadre didactice și lideri din educație.

Întrebarea majoră pe care mi-o pun zilnic și cu care mi-am și început prezentarea a fost și întrebarea la care am căutat răspunsul în cele două zile ale conferinței. Pentru a răspunde la întrebarea „Cum arată o școală bună?”, sunt extrem de mulți factori de luat în considerare, iar, deseori, ceea ce vedem la sfârșitul zilei este doar „vârful iceberg-ului”. Urmărind discursurile trainerilor despre școală ca organizație mi s-a confirmat din nou importanța unei echipe puternice și a legăturilor dintre angajații școlii. Așa cum într-o clasă ne străduim să încurajăm colaborarea, și în mediul în care lucrăm ar trebui să punem mai mult accent pe acest aspect. Colaborarea, siguranța psihică, timpul de reflecție, cursurile și lucrul în echipă sunt doar o parte dintre factorii la care trebuie să lucreze școala ca organizație, pentru a deveni „mai bună”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La nivel personal, am avut multe momente de reflecție. Chiar și acum, când scriu acest articol, mi-e greu să aștern tot ce am considerat valoros din fiecare prezentare. Puterea întrebărilor, „Povestea bobului de năut” sau comparația frumoasă între „Lista lui Schindler” și rolul nostru ca educatori reprezintă doar o parte din multitudinea de discursuri cu idei prețioase.

   

Workshopurile și momentele de conectare cu colegii din alte școli din România, Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina, mi-au demonstrat din nou cât de importantă este comunicarea cu oamenii din domeniul în care activezi. Perspectivele și practicile colegilor din alte țări sau chiar și din alte școli din țară pot fi foarte utile și oferă o viziune mai largă asupra soluțiilor problemele și provocările cu care ne confruntăm în activitatea noastră.


Revenind la emoțiile din timpul evenimentului, mărturisesc că presiunea de a vorbi alături și în fața unor colegi cu mult mai multă experiență a fost mare, însă, urmărind întregul eveniment, mi-am dat seama, din nou, că școala în care lucrez și oamenii cu care colaborez zilnic sunt mediul potrivit pentru a mă dezvolta. Ei nu doar că mă susțin în ceea ce fac, dar îmi și împing limitele pentru a mă autodepăși.

Sunt recunoscătoare echipei EduZ Learning and Development HUB și persoanelor care au avut încredere în mine și mi-au dat oportunitatea de a fi acolo și de a povesti despre experiența mea. Am ales să prezint o dublă poveste de succes din clasa mea: modul în care am ajuns la un progres major, folosindu-mă de instrumentele puternice, de datele din evaluări, respectiv testele standardizate. Mai demult, credeam că testele standardizate oferă date generale, nimic personalizat, însă acum nu aș putea concepe proiectarea și planificarea fără a include aceste instrumente puternice. Știu cât este de dificil și cât de mult timp mi-a luat mie să înțeleg mecanismul din spatele acestor măsurători, dar, odată deprinsă practica, mi-am dat seama de puterea ei formativă. Bineînțeles, am implementat-o la nivelul întregii școli, iar rezultatele nu încetează să apară.

 

Dacă este ceva cu care vreau să rămâneți din acest scurt articol, este faptul că, în educația zilelor noastre, transmiterea unor conținuturi nu mai este de mult suficientă. Adevărata artă în educație se face pornind de la dezvoltarea propriei persoane.

Fii primul tău profesor și cel mai bun elev al tău!

 

#profatare #conferință #LeadershipforLearning #LeadingMindsSummit #EduZ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *