Ieri am luat avionul pentru o lecție de fizică. Azi, la prima oră, eram înapoi în clasă, alături de elevii mei. Dar nu m-am întors chiar aceeași învățătoare.

Am mers la București pentru „Emergence”, show-ul fizicianului Brian Cox, un om pe care îl admir de foarte mult timp și care reușește să vorbească despre univers într-un mod absolut fascinant. M-am întors acasă în zori, cu doar câteva minute înainte să înceapă ora. Obosită, dar cu mintea mai trează ca oricând. Pentru că aseară nu am asistat doar la o prelegere despre fizică. Am trăit una dintre acele experiențe care îți schimbă puțin felul în care te privești pe tine, lumea și locul tău în ea.

Au fost momente în care m-am simțit incredibil de mică într-un univers atât de vast. Momente în care am realizat cât de puține știm, de fapt, despre lumea în care trăim. Și momente în care m-am simțit profund recunoscătoare pentru simplul fapt că exist. Am privit altfel natura, tiparele care se repetă la scări atât de diferite, legăturile dintre lucruri care, la prima vedere, nu au nimic în comun. M-am gândit cum un simplu fulg de nea poate purta în structura sa informații despre legile fizicii. Cum din lucruri aparent nesemnificative putem descoperi principii care guvernează întregul univers. Cum, uneori, cele mai mari întrebări pornesc de la cele mai mici lucruri. Și cât de extraordinar este că noi, oamenii, suntem o parte a acestui univers care a ajuns să își pună întrebări despre propria existență.

Dar, dincolo de pasiunea mea pentru fizică și admirația pentru Brian Cox, aseară am primit și una dintre cele mai frumoase lecții de pedagogie din ultima vreme. Am plecat de acolo dorindu-mi să devin o învățătoare mai bună. Nu pentru că aș vrea să predau fizică la nivelul la care o face el, ci pentru că mi-a reamintit ce înseamnă să fii un cadru didactic care trezește curiozitatea. Timp de două ore, Brian Cox a reușit să țină o sală întreagă atentă, vorbind despre concepte pe care, credeți-mă, nu le-aș putea explica nici acum în totalitate. Și totuși, nu m-am simțit exclusă din poveste. Dimpotrivă. Am vrut să înțeleg mai mult. Să caut. Să citesc. Să pun întrebări. Iar pentru mine, ca învățătoare, aceasta este una dintre cele mai importante reușite ale unui profesor: să nu încheie învățarea odată cu lecția, ci să trezească dorința de a o continua.

Mi-am reamintit cât de mult contează profunzimea cunoștințelor celui care predă. Pentru a explica un concept complicat într-un mod accesibil, trebuie mai întâi să îl înțelegi tu foarte bine. Să îi cunoști nu doar definiția, ci și mecanismele, conexiunile, limitele și aplicațiile. Să știi suficient de mult încât să poți alege ce este esențial pentru cel care te ascultă. Și, uneori, să poți explica în câteva propoziții simple ceva ce ție ți-a luat ani să înțelegi. Simplitatea unei explicații nu înseamnă superficialitate. De multe ori, este rezultatul unei cunoașteri foarte profunde.

Mi-am dat seama, încă o dată, cât de important este ca noi, profesorii, să învățăm și dincolo de specializarea noastră. Aseară, fizica s-a întâlnit cu muzica, arta, filosofia, matematica și istoria. Iar toate aceste conexiuni au făcut ca ideile să devină mai accesibile, mai interesante și mai ușor de urmărit. M-am gândit la elevii mei și la cât de important este să nu le prezentăm lumea ca pe o colecție de discipline separate. Natura nu funcționează după orarul nostru școlar. Un fulg de nea poate deveni, în aceeași lecție, un subiect de explorare științifică, un exercițiu de geometrie, o sursă de inspirație artistică și începutul unei povești. Iar noi trebuie să fim suficient de curioși și de pregătiți încât să putem construi aceste punți pentru copii.

Apoi, storytellingul. Absolut impecabil. Felul în care Brian Cox a construit întreaga experiență, cum a trecut de la o idee la alta, cum a folosit imaginile, muzica, analogiile și momentele de uimire pentru a transforma informația într-o poveste. Mi-a reamintit că nu este suficient să ai informații valoroase. Contează enorm și felul în care le organizezi, le conectezi și le prezinți. Că atenția nu se obține doar cerând-o. Se poate câștiga prin curiozitatea pe care reușești să o trezești. Și că, uneori, o întrebare bine aleasă poate fi mai valoroasă decât zece răspunsuri oferite de profesor.

Dar poate cea mai importantă lecție pe care am luat-o cu mine a fost despre ceea ce nu știm. Despre cât de multe întrebări rămân fără răspuns, chiar și după secole de cercetare și descoperiri extraordinare. Mi-am dat seama cât de important este să le arătăm copiilor că a nu ști nu este ceva rușinos. Că putem spune, inclusiv noi, profesorii: „Nu știu. Hai să descoperim împreună!” Că știința nu înseamnă să ai răspunsuri la orice, ci să înveți să pui întrebări, să cauți dovezi, să îți verifici ideile și să accepți că uneori trebuie să le schimbi. Că putem fi fascinați de ceea ce cunoaștem și, în același timp, suficient de modești încât să recunoaștem cât de multe ne rămân de descoperit. Și că ar trebui să cultivăm în copii nu doar încrederea în propriile cunoștințe, ci și curajul de a se îndoi, de a cerceta și de a-și schimba perspectiva atunci când descoperă ceva nou.

Aseară am plecat de la „Emergence” cu mult mai multe întrebări decât aveam când am intrat. Și cu o dorință și mai mare de a învăța. Iar astăzi, când am intrat în clasă și mi-am privit elevii, m-am gândit că exact asta îmi doresc să le ofer și eu. Nu doar lecții pe care să le înțeleagă. Ci experiențe care să îi facă să privească lumea cu alți ochi. Să observe lucruri pe lângă care înainte treceau nepăsători. Să descopere conexiuni. Să își pună întrebări. Să fie fascinați de ceea ce îi înconjoară. Să plece de la școală nu doar cu sentimentul că au învățat ceva nou, ci și cu dorința de a afla ce urmează.

Cred cel mai frumos lucru pe care îl poate face un profesor nu este să îi învețe pe copii tot ce știe, ci să îi facă să își dorească să descopere tot ceea ce încă nu știu. Și dacă o singură seară m-a făcut pe mine, un adult, să privesc lumea cu atâta uimire, imaginați-vă ce putem face noi, profesorii, cu această curiozitate pe care copiii o aduc în fiecare dimineață în clasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *